luni, februarie 28, 2011
Poveste sentimentala
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.
Nichita Stanescu - Poveste sentimentala
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
superbe
Waw, that is wonderful ))
Foarte frumoasa fotografia, iar versurile sustin ideea pe car incerci sa o evidentiezi. felicitari.
o imagine superba si versuri pe masura
Trimiteți un comentariu