Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.
Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.
Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.
Nichita Stanescu
2 comentarii:
Imi place tare mult blogul tau. Observ ca esti o fana, daca pot spune asa, a culorii verde si a lui Nichita Stanescu.
Imi place culooarea verde,imi place si Nichita...Multam' de vizita si comentarii!
Trimiteți un comentariu