Antiprimavara

Ce daca vine primavara
Atâta iarna e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii înapoi
In noi e loc numai de iarna
Vom îngheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher.

Si vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Si cuiburi si-au facut la stresini
Si lânga mine nu esti tu
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost si sunt si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Si vin nebuni sa faca schi.

Si ninge pâna la prasele
Ninsoarea-mi intra-n în trupul tot
Un dans de oameni de zapada
Ce îmbratisarea n-o mai pot
La noi e iarna pe vecie
Doi fosti nefericiti amanti
Ia-ti înflorirea, primavara
Si toti cocorii emigranti.

Primavara, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poti sa pleci suntem reci
Iarna ni-i pe veci.

Adrian Paunescu - Antiprimavara

Pentru frumos m-am stins

Pentru Frumos m-am stins, şi-abia 
M-au dus la groapă, când,
Vecin, un mort pentru-adevăr
Mi-au pus lângă mormânt;
 
El mie, blând: „De ce-ai murit?"
„Pentru Frumos", i-am spus;
„Şi eu, la fel, pentru-Adevăr;
Fraţi suntem", mi-a răspuns.
 
Aşa, ca două rude, noi
La vorbă ne-am întins
Până ce muşchiul ne-a cuprins
Şi numele ne-a şters.
 
Pentru frumos m-am stins -Emily Dickinson

Romanta meschina

Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!...
N-a fost decât un început de nebunie,
De care-ntâmplător ne-am vindecat!...

N-a fost decât un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Şi-a-nnebunit de-ndată ce le-a scris!...

N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!...

N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dacă-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin «et caetera!»...

Ion Minulescu - Romanta meschina

A mea

Cum treci acum şi apa e-n ruine,
şi-ţi este bine şi îmi este bine,
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.

Şi jur pe tine şi pe apa toată
care ne ţine barca înclinată
că vei ramane – dincolo de număr
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.

Adrian Paunescu - A mea

E totul randuit sa se intample

Cum sa traiesti frumos fara iubire,
Cum sa visezi,saumbli,ori sa zbori,
Cum sa cuprinzi nelinistea din zori
Si pacea din amurg dintr-o privire?

Cum sa inoti prin marile de flori,
Cum sa te bucuri de intreaga fire
Si viata ta sa-si afle implinire
Fara minunea care da fiori?

E totul randuit sa se intample-
Cu simplitatea unei adieri-
Cand de lumina sufletul se umple,

Dar daca-n schimbul sterpei mangaieri
Ghetarii urii se ivesc la tample,
Nu-ti vei afla iertarea nicaieri.

George Tarnea - E totul randuit sa se intample

Realitate

realitatea cu formele ei nesătule
realitatea cu conturul lăbărţat şi culorile scorojite
de atâta purtat
realitatea de ocazie pe care o blamăm în fiecare zi
realitatea amanetată la dughenile visului
realitatea aceasta dureroasă ca o rană
neînduplecată ca o sentinţă
realitatea perversă şi înlăcrimată
realitatea nerăbdătoare să ni se aştearnă sub pleoape
în labirintul ochilor noştri flămânzi
de forme culori şi miracole
neistovite şi tainice.



Iulian Boldea - Realitate

Poveste sentimentala

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des. 
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă. 
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi. 
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând. 
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput. 



Nichita Stanescu - Poveste sentimentala